Daca vrei o burtica invizibila… iti trebuie asta!

Ti-ai cumparat rochia pentru nunta la care esti invitata in aceasta vara… Sau poate trebuie sa mergi la un botez. Cert este ca primul lucru care iti trece prin minte cand te uiti la tine imbracata cu acea rochie este: “Cum sa imi fac burta cat mai invizibila, astfel incat vedeta sa fie rochia, nu burta mea?” ­čÖé

Daca ai 20 ani si doar 5 kilograme in plus, rezolvi repede… cu 2 zile de infometare inainte de eveniment. Daca, insa, ai un deceniu-doua in plus si metabolismul nu te mai asculta, ce alti aliati in lupta pentru frumusete iti poti gasi?

Continue reading

Cum sa nu accepti frica in viata ta si sa treci peste traume

Noi percepem “NU” ca pe un zid, iar pe “DA” ca pe o usa deschisa. De frica sa nu ni se intample un anumit rau, inchidem usa. Ce nu realizeaza majoritatea oamenilor este ca, inchizand usa in fata raului, inchizi usa si in fata lucrurilor bune venite de la Dumnezeu. Nu merita sa respingi sutele de binecuvantari divine doar de frica unui potential rau.

Viata e frumoasa, dar nu doar atunci cand primesti un lucru bun. Viata e frumoasa cu tot ce cuprinde ea, cu toate experientele si lectiile ei. Chiar si cand pierzi pe cineva, gandeste-te ca tu esti doar un actor aici si nu ai niciun control asupra unor evenimente. Bucura-te de oamenii iubiti atat cat ii ai, pretuieste fiecare zi si fii recunoscatoare pentru amintirile pe care le creezi cu ei. Iubirea aceea acumulata in suflet te va ajuta sa mergi inainte chiar daca ei nu vor mai fi langa tine intr-o zi… Este imposibil sa simti recunostinta si frica in acelati timp.

Desigur, sentimentul de frica nu place nimanui, toata lumea se intreaba “Cum pot scapa de frica?”. Sa nu uitam ca exista si o frica “buna”, “sanatoasa”, daca putem sa spunem asa: cea care ne trezeste instinctul de supravietuire, ne pazeste sa nu cumva sa sarim cu capul inainte de pe o stanca sau sa ne apropiem de un sarpe veninos…

Frica aceea oribil de suportat vine, insa, din ignoranta. Sa spunem ca lucrezi undeva unde nu iti place, de unde ai vrea sa demisionezi si sa-ti urmezi propriul vis, diferit de ceea ce faceai pana atunci. Opusul ingnorantei este cunoasterea, intelegerea. Partea constienta a mintii are abilitatea de A ALEGE, insa oamenii incep sa se indoiasca si sa se ingrijoreze: “Oare voi reusi sau voi pierde tot? Cum voi face rost de bani? etc.”. Asta e din cauza ca lasam lumea exterioara sa ne controleze modul de a gandi. Toate aceste ganduri creeaza frica in partea subconstienta a mintii (partea emotionala). Practic, ne folosim puterea de a alege pentru a ne construi o idee negativa… Toate gandurile acestea se manifesta in trupul nostru, iar in exemplul dat se manifesta anxietatea (ajungi chiar sa iei pastile sa te calmezi, sa te droghezi incercand sa ascunzi aceste taine interioare). Pericolul, in pasul urmator, este depresia – boala care debiliteaza automat si trupul. De acolo, totul se dezintegreaza…

Problema oamenilor, in general, este ca nu au ajuns sa se cunoasca pe sine suficient de bine, ca nu stiu cum functioneaza mintea si trupul lor in relatie cu lumea exterioara. Daca mai multi oameni ar cunoaste aceste taine, viata lor s-ar schimba in bine foarte repede!

Daca invizibila frica iti ordona sa crezi tot ce iti “sopteste” ea, de ce nu urmezi si credinta ca totul va merge bine la fel de orbeste??? Partea subconstienta a mintii accepta ORICE i se impune de catre partea constienta. Opusul ignorantei, dupa cum spuneam, este cunoasterea/intelegerea. Singurul mod prin care poti capata acea intelegere este studiul. Odata ce ai studiat in profunzime ceva ce te intereseaza, intreaga ta lume se schimba. Credinta urmeaza cunoasterii. Credinta iti da abilitatea sa vezi invizibilul, sa crezi incredibilul, iar acestea ne vor permite sa primim ceea ce alti oameni considera imposibil. Trebuie sa intelegem cum functioneaza aceasta putere, cum sa obtinem rezultatele dorite… Credinta nu se poate manifesta in anxietate, ci numai in starea de bine. Frica este SUPRIMATA si devine anxietate, pe cand starea de bine este EXPRIMATA. E usor sa-ti dai seama cand cineva a gasit acest echilibru in viata… are un mers vioi, o fata senina si vesela… Oamenii de pretutindeni se confrunta cu acelasi tip de situatii si, totusi, ei sunt afectati in moduri atat de diferite! Asadar, nu situatia in sine este cea care ii impinge pe oameni sa traiasca in frica sau creeaza anxietatea, ci lipsa de intelegere a situatiei!

Continue reading

Am vitiligo – boala lui Michael Jackson

Cand eram in liceu, am observat doua puncte albe (cam cat ai atinge cu buricul degetului) la baza gatului meu. Le-am studiat cu interes o vreme… Auzisem de Vitiligo, problema de piele de care suferea si Michael Jackson si care i-a transformat infatisarea. Eu, spre deosebire de el, m-am nascut cu o piele extrem de alba, asa ca acele puncte de pe gat nu puteau fi usor observate.

20190709_19084020190709_181026

Peste ani, acele semne de Vitiligo s-au extins destul de mult, acoperind si partea inferioara a fetei. Nu am avut niciodata vreun complex din cauza lor. Dimpotriva, eram onorata sa am ceva in comun cu omul pe care il admiram cel mai mult, Michael Jackson! ­čÖé De fapt, experienta mea cu Vitiligo nu se poate compara cu a lui… Intr-o lume care nu a auzit de Vitiligo (si fara internet ca sursa de informatii, cum era acum cateva zeci de ani), un tanar negru care devenea lent din ce in ce mai alb era privit ca un ciudat. S-au scornit fel de fel de zvonuri privitoare la schimbarea culorii pielii lui Michael Jackson, care mai de care mai jignitoare… In ciuda ignorantei oamenilor si a agoniei la care l-au supus prin bataia de joc fata de suferinta lui, Michael a stiut sa se reinventeze mereu si sa intoarca in avantajul sau aceste provocari ale vietii, ca dovada a geniului sau.

35 MJJ Vitiligo ideas | vitiligo, micheal jackson, michael jacksonMichael Jackson really had Vitiligo! | PenPencilAndStories (by Mita Jain)

La mine, dat fiind ca am o piele alba ca laptele, semnele nu sunt foarte vizibile decat daca ma bronzez… ceea ce este foarte greu! Ce vedeti voi in fotografii este ceea ce eu numesc “bronz” (veneam acasa dupa o saptamana de stat la mare)… adica o nuanta a pielii pe care voi o aveti in mod obisnuit. Pielea afectata de Vitiligo este extrem de sensibila, se arde usor (de aceea il vedeati mereu pe Michael cu o umbrela neagra) si e vesnic in pericol de complicatii (cancer, pierderea auzului, afectarea vazului etc.). De aceea, sunt nevoita sa folosesc permanent crema impotriva razelor solare.

20190709_190936Asadar, prin contrast cu pielea mea “bronzata” se poate observa acest Vitiligo. Dar ce este el? Este o boala? NU. Vitiligo este considerat o dereglare a pielii care duce la pierderea pigmentarii. Deci, nu doar ca se decoloreaza, ci – pur si simplu – nu mai exista culoare. Culoarea pielii este determinata de melanina. Din anumite motive, celulele pigmentare care produc melanina, melanocitele, sunt distruse sau se opresc din functionare si astfel dispare pigmentarea.

De regula, Vitiligo debuteaza pe gat, fata sau maini, dar pot aparea oriunde altundeva pe corp. La unele persoane se extinde mai repede, la altele  mai lent. Daca ai pielea mai inchisa la culoare, ceea ce face afectiunea mai vizibila si e posibil sa-ti afecteze increderea in tine, poti folosi un fond de ten care sa uniformizeze aspectul pielii.

Interesandu-ma, de-a lungul timpului, de aceasta afectiune (pana in 2% din populatie), am intalnit nenumarate povesti de viata care au fost pline de suferinta… dar nu din cauza tulburarii de sanatate, ci din cauza ignorantei oamenilor. Pe mine nu ma afecteaza, cum am zis, fiindca sunt deja foarte alba ca infatisare, iar legatura pe care mi-o creeaza cu Michael Jackson ma face sa o privesc ca pe un dar special chiar, insa alti oameni (in special negrii) povestesc cu durere cum toata adolescenta s-au simtit respinsi, batjocoriti, izolati. Unii, cu o tulburare genetica mai grava decat Vitiligo (dar asemanatoare intr-un fel), si anume albinosii, au fost supusi chiar la torturi sau ucisi fiindca, in triburile in care se nasteau, credinta era ca aceia au puteri magice in anumite parti ale trupului. Astfel, din cauza vracilor locului (in Africa, mai ales), care promovau si exploatau aceasta prejudecata, ceilalti oameni continua sa ucida albinosii crezand ca folosirea membrelor lor in potiuni si ritualuri le va aduce bogatie. Pe de alta parte, albinosii sunt ucisi si de cei care cred ca aceia sunt blestemati si aduc ghinion. Practic, superstitiile si vrajitoria au luat locul stiintei si medicinei in acele locuri de pe glob…

A boy screamed, 'Look at her feet!' Embarrassed, I quickly ran away. The  only girl in 6th grade wearing makeup, I had to hide my secret.': Woman  with vitiligo shows 'true beauty'

Semnalul meu de alarma vrea sa fie in legatura cu relatia pe care o avem noi cu alti oameni care e posibil sa duca o lupta zilnica cu diferite boli. As vrea sa vad compasiune in ochii semenilor, nu cruzime. As vrea sa razbata bunatatea sufletului din gesturile lor, nu ura sau dispretul. Acei monstri ai sufletului nu au ce cauta intr-o fiinta umana, “superioara” (ca asa ne place sa credem) altor creaturi… Indemn pe fiecare sa se intereseze de cel de aproape si sa spuna macar o vorba buna insotita de un zambet. Este cel mai puternic tratament pentru orice problema ar traversa cineva in viata…

Continue reading

Ce bine e cand stii ca viata ta conteaza…

Cineva se simte mai bine pentru ca TU existi!

Am intalnit o tanara de 20 ani care spunea “eu nu pot trai fara mama mea, nu sunt nimic fara ea…”. Nu vreau sa discut calitatea acestui tip de atasament la un tanar adult deja, insa m-a facut sa realizez, inca o data, cum ne privesc alti oameni in situatii pe care noi le luam de bune in general. Deseori, simtim ca am intrat intr-o rutina asemanatoare rotii in care se invarte un hamster si ni se pare ca viata a devenit plictisitoare, ne dorim un pic de aventura si adrenalina sau poate mai mult timp liber…

Acum, insa, am simtit pana in strafundul sufletului greutatea acelor cuvinte!!! Si eu sunt mama cuiva, si de mine depind niste sufletele mici… Poate ca, uneori, ma pierd in rutina vietii de familie in care fiecare zi e la fel: gatit, scoala, curatenie, teme etc. Vorbele acestei tinere, insa, mi-au reamintit ca trebuie sa privim lucrurile din alta perspectiva: din cea a celor care depind de noi. Poate ca, uneori, din cauza monotoniei, iti dispare “inspiratia” asa cum un scriitor trece prin momente de criza in creativitate… dar, daca te pui un pic in pielea copilasilor tai sau a altor persoane care “nu ar putea trai fara tine”, brusc iti revine bucuria de viata si satisfactia ca viata ta chiar are sens!

Continue reading