Top 10 obiceiuri ale oamenilor de succes – utile in orice domeniu

In aceste vremuri in care traim, succesul este un vis foarte dorit, dar si destul de dificil de obtinut. Un motiv ar fi concurenta din orice domeniu de activitate. Daca, acum cateva sute de ani, lipsa educatiei academice facea ca orice om ce stia sa scrie si sa socoteasca sa fie cu un pas inaintea celorlalti, acum, cand la orice colt de strada vezi absolventi de facultate, masteranzi, doctoranzi s.a., diferenta o face – in principal – munca pe care acestia o depun. Vorba aceea: “Succesul este 1% inspiratie si 99% transpiratie”. Asadar, cum am putea sa iesim in evidenta prin profesionalismul nostru in marea de oameni culti in care ne ducem viata? Aceste sfaturi sunt extrem de utile fie ca mergi la serviciu sau la scoala, dar iti folosesc si ca sa ai o viata familiala buna sau sa te bucuri de menirea ta in viata!

34353257732_a342a353a4_o

  1. Invatarea rapida. Stiu, uneori ne simtim stresate, obosite, fara chef… Insa, privind la partea practica a vietii, timpul ne poate fi prieten sau dusman. Nu pierde vremea cu lucruri inutile sau care nu duc nicaieri! Nu-ti risipi atentia uitandu-te pe geam, concentreaza-te pe ce ai de lucru! Daca vrei sa iti exersezi aceasta calitate, incepe prin a citi 15 pagini in fiecare zi (non-fictiune!).
  2. Vizualizarea. Am observat ca, desi spun ca isi doresc succesul, multi oameni sunt proprii lor sabotori!  Daca si tu crezi ca ai aceasta teama de a “infrunta” succesul, poate te ajuta cartile “Psiho-Cibernetica” de Maxwell Maltz, “Vizualizeaza si imbogateste-te” de Napoleon Hill si “Cum gandeste un barbat” de James Allen.
  3. Prioritizarea. Recunoaste care este cea mai importanta sarcina de indeplinit in acea zi si execut-o! Odata ce ai terminat cu ea, treci la urmatoarea. Este foarte important sa-ti setezi o limita de timp pentru fiecare dintre aceste sarcini. De ce sa petreci toata ziua incercand sa rezolvi un anumit lucru cand poti sa faci asta in 2 ore si sa-ti iei de grija? Cand stii ca ai o ora limita la care trebuie sa fie terminata treaba, simti o stare de urgenta si automat iti trece cheful de a pierde timpul. Orice metoda merita sa fie aplicata atata timp cat rezultatul este o treaba rezolvata, nu?36796328445_02b2b2aa51_o
  4. Administrarea banilor. Aici ar fi multe lucruri de spus, insa despre asta vei gasi un articol special pe acest blog. Ar putea sa te ajute si niste carti foarte bune, cum ar fi “Tata bogat, tata sarac” de Robert T. Kyiosaki si “Autostrada milionarului” de MJ Demarco.
  5. Trezeste-te devreme. Daca ai probleme cu somnul, in sensul ca dormi pana tarziu, incepe prin a te trezi cu o ora mai devreme. Fa acest lucru zilnic, timp de un an. Intr-un an sunt 365 zile, deci iata cum ti-ai adaugat la viata aproape 2 saptamani! Este extraordinar! Ce mai astepti?
  6. Fixeaza-ti obiective. Ajuta foarte mult sa scrii pe hartie care sunt aceste obiective. Cei care-si fixeaza niste obiective castiga de doua ori mai mult decat cei care nu fac acest lucru. Cand eram copil, tatal meu ma motiva pentru fiecare an scolar care incepea prin scrierea si semnarea de catre mine a unui Angajament. Acesta continea niste promisiuni, cu mai multe puncte: daca luam premiul I, primeam din partea parintilor (la finalul anului, evident) plecarea intr-o tabara la alegere si un cadou; pentru premiul al II-lea, primeam doar tabara, iar pentru premiul al III-lea, doar un cadou. Dupa ce scriam acest Angajament, lipeam foaia pe mobilierul din camera mea si acolo ramanea pentru tot restul anului scolar. Va pot spune ca, pentru mine, acest sistem chiar a functionat! Ai tot timpul la vedere obiectivul, iti indeplinesti zilnic datoriile stiind clar care va fi satisfactia la sfarsit. In timpul facultatii, aveam deasupra biroului un citat motivational (care stiu ca i-a inspirat si pe altii, vazandu-l): “Nu esti infrant atunci cand sangeri/ Si nici cand ochii-n lacrimi ti-s,/ Adevaratele infrangeri/ Sunt renuntarile la vis.” Eram recunoascatoare pentru fiecare zi si o consideram ca fiind un test care ma aducea cu un pas mai aproape de obiectivul meu.36363556781_3c44bec449_o
  7. Fa miscare si mananca sanatos. Asigura-te ca faci in fiecare zi miscare, macar minimul recomandat! Daca poti sa faci mai mult, cu atat mai bine. Fa aceste exercitii dimineata, la prima ora! Daca nu, vei avea mult mai mult de suferit. In scurt timp (crede-ma, cativa ani par cateva zile), lipsa exercitiilor isi va spune cuvantul si vei incepe sa te vaiti de inima, colacei in jurul taliei, durere de articulatii, ameteli…
  8. Cultiva-ti atuurile. Autocunoasterea este de nepretuit. Noi, oamenii, suntem construiti diferit, dar ne completam reciproc. Ca sa excelezi intr-o arie a vietii, trebuie sa o descoperi si s-o recunosti ca fiind unul dintre punctele tale forte. Devino un expert in acel domeniu! Ai un simt al gatitului? Fii cel mai bun bucatar! Ai talent la scris? Exerseaza si devino un expert al acestei arte! Esti buna la matematica? Cumpara-ti cateva culegeri de exercitii si lucreaza-ti “muschii” creierului! De notat ca nu ma refer doar la astfel de talente, ci fii atenta si la felul tau de a fi. Tine cont de el! Daca esti o fire timida, spre exemplu, nu-ti propune sa ajungi sa tii conferinte fiindca, cel mai probabil, asta nu se va intampla niciodata si iti vei irosi timpul si viata… Gaseste-ti menirea, descopera-ti talantul si inmulteste-l!
  9. Fii parte din comunitate. Imprieteneste-te cu oameni care au aceleasi vise si pasiuni ca si tine. Citeste carti despre calitati sociale de baza, cum ar fi ” Cum sa castigi prieteni si sa influentezi oamenii” de Dale Carnegie, si vei afla o multime de lucruri despre networking! Poti intra si in comunitati de oameni cu personalitati asemanatoare cu a ta pe retelele sociale.
  10. Caracterul. Asterne-ti pe hartie un set de reguli pe care ai vrea sa le urmezi in viata (un cod al bunei conduite) si care te vor conduce la o viata de succes (orice semnificatie ar avea aceasta pentru tine). Un om care traieste dupa niste principii parcurge un drum mai drept, are constiinta mai curata, ceea ce-i confera o mai multa libertate de a se bucura de reusitele sale. Ai putea, spre exemplu, sa urmezi cu sfintenie cele 10 porunci crestine, sigur vei avea pace si bucurie in suflet! Ai grija doar ca “nu minti” sa nu insemne ca ai voie sa intristezi cu ceva pe ceilalti prin critici si vorbe dure pe motiv ca “tu spui adevarul”. Asta contrazice toata bunatatea din care au pornit aceste reguli! Propune-ti, mai degraba, “sa nu spui vreo minciuna care sa-i cauzeze un rau altcuiva”.  Lasa dragostea din sufletul tau sa-ti conduca viata si vei avea succes!

 

 

photo credit: MrJamesBaker Happiness via photopin (license)
photo credit: perzonseo Laptop from above – Business to Business via photopin (license)
photo credit: MrJamesBaker Buy via photopin (license)